Atelierul de Comunicare prin Artă – Pictăm toamna
6-10 ani
Gazdă:
Organizator:
Data și ora:
Despre
pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Sala Studio
Atelierul de Comunicare prin Artă – Pictăm toamna
Coordonator Maria Denov
durata: 60 min.
preţ bilet: 14 lei
În nuanțe de roșu, galben, portocaliu și maro, vom lăsa frumusețea naturii, în anotimpul de toamnă, să ne inspire și o vom picta împreună, pe plase de pânză. Este o activitate perfectă pentru luna septembrie, care le va da copiilor ocazia să-și exprime creativitatea și să se bucure de culorile toamnei. Plasele astfel create vor deveni accesorii practice, colorate și originale.
***
În cadrul Atelierului Comunicare prin Artă, într-o atmosferă caldă și stimulativă, Maria Denov îi îndrumă pe cei mici în procesul creativ, încurajându-i să exploreze mediul cultural artistic pentru a identifica forme, culori, materiale, tehnici, obiecte artistice, punând accent și pe verbalizarea ideilor și comunicare. În acest mediu prietenos, copiii nu își dezvoltă doar abilitățile artistice, ci învață și să lucreze în echipă, să comunice și să-și exprime liber gândurile și emoțiile. Piticii cu lipici vor păși într-un spațiu în care imaginația devine realitate prin bucuria creației.