Atelierul de Creat Povești – Perne de călătorie
20 lei
Teatrul Gong
Strada Alexandru Odobescu 4, Sibiu 550195, Romania
Sâmbătă, 11 Iulie 2026
12:00 - 13:00
Despre
pentru copii cu vârsta între 6 și 10 ani
Sala Studio
Atelierul de Creat Povești – Perne de călătorie
coordonator: Diana Ribana
durata: 60 min.
preț bilet: 20 lei
Vă așteptăm să îmbinăm utilul cu bucuria creației!
Călătorim, călătorim, dar e nevoie să ne și odihnim. Astfel, vom confecționa cele mai confortabile perne pentru drumurile aglomerate din vacanță sau pentru a ne odihni după o zi lungă de joacă. Vom colora, decora și vom practica tehnica lipirii, iar la final vom obține perne personalizate, gata să ne ajute să rămânem odihniți pentru noile aventuri pe care ni le aduce vara.
***
În cadrul „Atelierul de Creat Povești” – cu Diana Ribana, acordăm atenție educației estetice și stimulării multilaterale a copiilor. Ne propunem să formăm și să dezvoltăm spiritul de observație, atenția, imaginația creatoare, interesul și plăcerea de a colora, de a picta, de a modela și aranja după cerințele frumosului, dar și de a povesti. Prin contactul direct cu materialele și ustensilele folosite, atelierele de creație oferă copiilor o imagine mai clară a ceea ce se poate realiza în lumea teatrală și reprezintă un bun prilej de a înțelege provocările acestei arte. Discuțiile și poveștile care au loc pe baza a ceea ce creăm împreună sunt prilej pentru dezvoltarea limbajului, a fanteziei și a creativității.
Pentru buna desfășurare a atelierelor, precum și pentru păstrarea unui climat de siguranță, accesul la atelier se va face doar după prezentarea unui certificat de naștere sau a oricărui alt document oficial care să ateste vârsta copilului. Aceste date nu vor fi stocate sau arhivate.
În cazul în care părintele sau tutorele legal nu poate dovedi vârsta copilului printr-un document justificativ, Teatrul GONG Sibiu își rezervă dreptul de a refuza accesul la atelier, fără dreptul la rambursarea biletului, având în vedere că participantul nu îndeplinește condițiile pentru care biletul a fost rezervat.
De asemenea, pe parcursul desfășurării atelierelor se vor efectua fotografii și înregistrări video, iar participarea copiilor la evenimente reprezintă automat și acordul părintelui/reprezentantului legal pentru realizarea și utilizarea acestora în scopul arhivării și promovării activităților.
Vă mulțumim pentru înțelegere!