Atelierul de Creat Povești – Prinzătoare de vânt
20 lei
Teatrul Gong
Strada Alexandru Odobescu 4, Sibiu 550195, Romania
Sâmbătă, 13 Iunie 2026
10:00 - 11:00
Despre
pentru copii cu vârsta între 6 și 10 ani
Sala Studio
Atelierul de Creat Povești – Prinzătoare de vânt
coordonator: Diana Ribana
durata: 60 min.
preț bilet: 20 lei
Uneori e primejdios, puternic sau răcoros. Bate în orice anotimp și spunem într-un cuvânt, este vorba despre vânt! Dar atunci când bate tare, îl putem ascunde într-o... prinzătoare!
Vom folosi ghivece, sfoară, biluțe și culori, vom lipi și vom crea accesorii decorative, care ne vor încânta cu sunetul lor atunci când vântul va sufla printre ele. Balconul sau grădina vor deveni mai colorate și mai vesele, cu prinzătoarele de vânt unice, create chiar cu mâinile noastre iscusite.
***
În cadrul „Atelierul de Creat Povești” – cu Diana Ribana, acordăm atenție educației estetice și stimulării multilaterale a copiilor. Ne propunem să formăm și să dezvoltăm spiritul de observație, atenția, imaginația creatoare, interesul și plăcerea de a colora, de a picta, de a modela și aranja după cerințele frumosului, dar și de a povesti. Prin contactul direct cu materialele și ustensilele folosite, atelierele de creație oferă copiilor o imagine mai clară a ceea ce se poate realiza în lumea teatrală și reprezintă un bun prilej de a înțelege provocările acestei arte. Discuțiile și poveștile care au loc pe baza a ceea ce creăm împreună sunt prilej pentru dezvoltarea limbajului, a fanteziei și a creativității.
Pentru buna desfășurare a atelierelor, precum și pentru păstrarea unui climat de siguranță, accesul la atelier se va face doar după prezentarea unui certificat de naștere sau a oricărui alt document oficial care să ateste vârsta copilului. Aceste date nu vor fi stocate sau arhivate.
În cazul în care părintele sau tutorele legal nu poate dovedi vârsta copilului printr-un document justificativ, Teatrul GONG Sibiu își rezervă dreptul de a refuza accesul la atelier, fără dreptul la rambursarea biletului, având în vedere că participantul nu îndeplinește condițiile pentru care biletul a fost rezervat.
De asemenea, pe parcursul desfășurării atelierelor se vor efectua fotografii și înregistrări video, iar participarea copiilor la evenimente reprezintă automat și acordul părintelui/reprezentantului legal pentru realizarea și utilizarea acestora în scopul arhivării și promovării activităților.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Alte sugestii